Psiholog Satu Mare

Cabinet Psiholog Satu Mare – Psiholog Laszlo Adriana

Psiholog pentru copii

abstract-clown-funny-600x375

Psihologia copilului studiază modul de dezvoltarea psiho-emoţională, comportamentală şi socială a copilului, începând cu perioada prenatală, continuând pe tot parcursul copilăriei şi până în perioada adolescenţei.

În general, privim copilăria ca o perioadă lipsită de griji, astfel încât uneori nu ne putem imagina că un copil ar putea avea diferite probleme, sau că se confruntă cu gânduri şi emoţii tulburătoare, ori că diverse situaţii de viaţă îl pot afecta mai mult decât am crede.

Evenimente semnificative, cum ar fi: divorţul părinţilor, boala sau moartea unui membru al familiei, ori chiar a animalului preferat, o traumă sau un abuz, plecarea la muncă în străinătate a părinţilor, naşterea unui nou membru al familiei, etc., pot fi stresante pentru un copil şi îi pot declanşa trăiri emoţionale intense pe care nu le poate gestiona, astfel încât acestea se vor manifesta sub diverse forme: comportamente nedorite, acuze somatice, sau schimbări în atitudinea copilului.

Există o preocupare tot mai puternică, atât din partea psihologilor, dar şi din cea a părinţilor, spre a descoperi care sunt elementele cheie pentru o dezvoltare armonioasă a copilului. Ce factori sau evenimente vor marca dezvoltarea sa psiho-fizică şi emoţională? Ce putem face pentru a creşte un copil echilibrat şi încrezător în sine, care să reuşească în viaţă? Cum putem rezolva diferitele situaţii problematice cu care ne confruntăm atunci când educăm şi creştem un copil?

Un psiholog pentru copii însoţeşte părinţii în munca lor dificilă, dar plină de satisfacţii, de a creşte un copil, le oferă sprijin şi informaţii utile despre cele mai eficiente metode de a educa şi a rezolva diferitele situaţii cu care se confruntă.

Astfel, informaţiile, resursele, precum şi posibilitatea de a adresa întrebări pentru a afla soluţii concrete, vor fi oferite părinţilor sătmăreni cu scopul de a crea un spaţiu virtual util şi interactiv.

Acest spaţiu virtual este dedicat în special părinţilor sătmăreni ce doresc să crească adulţi fericiţi şi împliniţi!

Programări pentru şedinţe individuale de consiliere şi psihoterapia copilului la tel.0744 473 869.